Mă gândesc de ceva timp la povestea pe care urmează să o împărtășesc aici – sunt de fapt un șir de gânduri, de emoții și trăiri care îmi însoțesc viața și pe care le port cu mine, zi de zi. Îmi doresc să scriu aceste cuvinte pentru că ele cuprind o experiență care mă transformă, cu care mă lupt și din care învăț. În același timp, fac parte dintr-o comunitate: sunt legată prin mii și mii de fire, de relații și de experiențe comune de oameni cu care împărtășesc conexiuni, timp, emoții, stres și bucuria apropierii și a rezultatelor comune.

Am decis să las deoparte teama…să îmi dau voie să fiu vulnerabilă în speranța că experiențele mele sunt de ajutor, că ele ajung la cine are nevoie și îți spun – dacă te confrunți cu situații sau trăiri asemănătoare – că nu ești singur. Că există speranță, alinare și sprijin în ceilalți și în magia naturii, una din cele mai prețioase resurse pe care le avem mereu aproape.
Povestea începe în 2017 – nu știu dacă întâmplător sau nu, 2017 a fost primul an în care mi-am făcut curaj și mi-am cumpărat un kit cu uleiuri esențiale de la doTERRA. Nu îți imagina că era cine știe ce extravaganță – mi-am luat kitul de bază (îl gasești aici …) și am fost extrem de fericită, pentru că mi-l doream de mai bine de un an, timp în care mai luasem așa, câte un ulei (am început cu lavandă, apoi bergamotă, On Guard și Air , plus un difuzor PETAL). Le-am folosit, m-am documentat, am început să le descopăr magia și să împărtășesc din experiențele mele. A fost cât pe ce să plec într-o excursie în Canada dăruită de doTERRA, însă fetița mea era tare micuță și o astfel de aventură transatlantică nu era fezabilă cu doi copii mici alături. Apoi, în noiembrie 2017 ceva în viața noastră s-a schimbat… mama mea și-a schimbat brusc traiectoria vieții….fapt care ne-a afectat pe toți cei din jurul ei….
Sunt destule cărți, filme ( m-a impactat în mod deosebit filmul Still Alice … asemănarea vieții personajului principal cu viața mamei mele este … sfâșietoare pentru mine…) și documentare care descriu mult mai bine decât aș putea să o fac eu intensitatea dramei de a trăi zilnic alături de una dintre cele mai apropiate ființe pentru oricine….MAMA, un om extrem de inteligent și de la care toata viața am învățat…mentorul meu…a cărei sănătate mentală se degradează ireversibil…zi de zi..ceas de ceas….
Viața nu se oprește atunci când vine un astfel de diagnostic…dar se schimbă complet….
Sunt în continuare mamă, sunt în continuare soție, soră, prietenă… așteptările nu se opresc nici pe latura personală, nici pe cea profesională.
Nu dispar nici obiectivele pe care mi le-am propus: 11 luni după ce mi-am luat primul kit doTERRA am ajuns la nivelul Diamond (asta era în ianuarie 2018), în octombrie 2018 am ajuns Blue Diamond, iar acum în luna iulie 2020 am atins nivelul de Presidential Diamond. Am avut binecuvântarea de a avea alături de mine oameni minunați care m-au ridicat atunci când mi-a fost greu și alături de care împărtășesc misiunea comună…aceea de a aduce o schimbare…o rază de lumină în viețile celor din jur … de a ne împuternici unii pe alții pentru o lume mai bună…
Viața nu s-a oprit, dar totul s-a schimbat: felul în care simt că mama are nevoie de mine, cantitatea de timp pe care i-o acord, nevoia de a fi fizic și emoțional alături de ea, acasă, în preajma ei. Realitatea este că dacă nu aveam libertatea și flexibilitatea pe care mi-o oferă doTERRA, aș fi avut în față alegeri și mai dificile. Da, viața e ….viață: sunt zile bune și zile rele, mă lupt cu sentimentul de neputință pe care mi-l dă faptul că nu există un tratament propriu-zis pentru diagnosticul mamei mele ci doar managementul simptomelor…iar medicația alopată are extrem de multe riscuri și efecte secundare. În același timp, mă lupt cu frica de viitor, cu nevoia de a alina suferința mamei, cu dorința de a fi mereu acolo pentru familia mea, pentru soțul meu și cei doi copii …. și cu o mie de alte temeri, dileme și provocări…

În toată starea asta, am găsit emoții pozitive, înțelegere și sprijin de la oamenii cu care lucrez, care sunt alături de mine, care fac din comunitatea mea un spațiu sigur și un rezervor de energie. În tot acest timp, doTERRA mi-a fost și îmi este un aliat, o sursă de sănătate, stabilitate și siguranță: știu că orice s-ar întâmpla, am aproape magia naturii, una din cele mai prețioase resurse pe care le țin mereu aproape. Folosesc uleiurile esențiale nu doar pentru sănătatea familiei și a copiilor mei ci și pentru a-i oferi mamei confort și o stare de bine. Pentru mine, suportul fizic și emoțional pe care îl regăsesc în uleiuri este de neînlocuit. Iar ție, care citești aceste rânduri, sper că povestea mea îți va spune că nu ești singur – că putem găsi împreună putere în momente de slăbiciune, energie și iubire în sprijinul celor din jur.
Cu drag și speranță,
Ioana